La doar saptesprezece ani

 La doar saptesprezece ani el i-a prevazut utilitatea practica si a inceput sa organizeze exploatarea lui comerciala, impreuna cu fratele sau. Si-a consacrat viata ameliorarii produsului. A reusit sa-1 foloseasca pentru vopsirea matasii, apoi pentru imprimarea pe bumbac. Acest succes i-a determinat pe multi chimisti ai lumii sa caute noi coloranti.  Tehnica fabricarii lor s-a dezvoltat in estul si in nordul continentului european, unde climatul le facea necesare pentru munca efectuata afara. Se mai tricotau bonete. Tesatura cu ochiuri e supla, elastica, modelandu-se dupa corp. Cand moda masculina a permis, in sfarsit, dezvelirea gambelor, vechii chausses de drap au fost inlocuiti prin bas-de-chausses tricotati care se mulau pe picior. 

 Femeile au obtinut abia in anul 1675 autorizatia de a practica aceste meserii; pana atunci, croitorii s-au opus intotdeauna cu succes acestui lucru. Cu exceptia catorva amendamente, aceasta Carte a meseriilor a ramas in aplicare pana in 1776, cand a fost abolita de catre Turgot. Croitorii nu aveau, asa cum nu au avut niciodata, dreptul de a vinde drap; ei faceau haine din tesatura adusa de clientela. Aceasta transformare care ni-1 infatiseaza pe barbat in cautarea unei imagini de sine mai putin conformiste o putem deduce si din cresterea vertiginoasa a cifrei de afa-ceri din industria hainelor masculine (crestere mai puternica decat in domeniul vestimentar feminin!).Societatea de consum ii impinge pe cumparatori sa-si schimbe cat mai des hainele si incurajeaza astfel variatiile modei.

Dupa ce ani de zile femeile au purtat taioare, iar barbatii clasicele costume masculine, a venit vremea ca fiecare sa-si dezvaluie personalitatea. Se poarta perechi vechi de blue jeans, una sau doua camasi lungi, legate la mijloc, pulovere largi si bocanci. Adevaratii grunge se simt bine in natura incer-cand sa se detaseze de telefon si de masinile sport.  Astfel s-a putut vedea cine e print si cine croitor... Si tot din povestile lumii aflam cat de invidiati erau cei care purtau tesaturi scumpe sau cei care aveau indemanarea de a le face. Stim doar ca zeita care a fost intrecuta in indemanare la realizarea unei tesaturi de catre o muritoare a prefacut-o pe aceasta in paianjen. 

 Si Christian Dior a intuit ascunsele dorinte ale femeilor pe care le-a imbracat: pentru Edith Piaf - rochia neagra, pentru Marlene Dietrich - faimosii sai pantaloni, pentru Ava Gardner - haina inflorata, pentru Olivia de Havilland - rochia de bal. Cine ar vrea sa vada cum au evoluat mentalitatile acestui secol ar trebui sa priveasca nu doar evolutia de la Sarutul lui Rodin la Poarta sarutului a lui Brancusi, de la panzele lui Delacroix la panzele lui Picasso si ale lui Dali ori de la blues la rap, ci ar trebui sa faca un popas si intr-o cinemateca. in secolul al XVIII-lea viata societatii pariziene dadea tonul intregii Europe. Seducatorul acelui timp era un barbat spiritual, cu o fata surazatoare, imbracat in matasuri de culori deschise. Silueta a fost degajata de hainele incomode din trecut; sub influenta engleza si o data cu noile idei filosofice, costumul s-a simplificat, iar eroii de roman au incetat sa-si mai pudreze parul.